(inspirat din „Generation Code”)
De ce, la 30 sau 40 de ani, ne trezim repetând povești pe care ne-am promis că nu le vom trăi? De ce alegem parteneri asemănători, muncim până la epuizare „ca să nu fim o povară”, ni se strânge inima când trebuie să cerem ajutor sau ne rușinăm când ne e bine?Terapia transgenerațională pornește de la o observație simplă, dar profundă: înainte să fim „eu”, am fost „noi”. Ne naștem într-o țesătură de relații, credințe și loialități. Această țesătură — „codul generațional” — ne dă resurse și, uneori, răni.
Mai jos găsești o hartă completă și prietenoasă: ce este terapia transgenerațională, cum se transmit tiparele, cum le recunoști în viața de zi cu zi, cum arată procesul de vindecare și exerciții concrete pe care le poți începe chiar azi.
Ce este, de fapt, terapia transgenerațională?
Este o abordare psihoterapeutică ce explorează legăturile invizibile dintre viața ta de acum și istoria familiei: povești nespuse, pierderi, excluderi, secrete, roluri ereditare („salvatorul”, „copilul bun”, „rebelul”), dar și daruri reale: reziliență, credință, creativitate, capacitatea de a iubi.
Nu căutăm vinovați. Nu e un tribunal al părinților. Este un spațiu în care privim cu luciditate și compasiune ordinea din sistemul familial: cine a purtat ce, ce s-a rupt, ce cere să fie văzut, onorat și așezat la locul potrivit.
Instrumente frecvente:
- anamneză transgenerațională și genogramă (arborele emoțional pe 3 generații);
- lucru somatic (cum vorbește corpul despre trecut);
- Constelații Familiale (vizualizarea și reordonarea relațiilor);
- dialoguri imaginale și ritualuri mici de „restaurare a legăturilor”;
- antrenarea nervului vag pentru a readuce siguranță în corp.
Cum se transmit tiparele? Patru drumuri principale
a) Atașament și roluri
Copilul se adaptează la emoțiile casei. Dacă iubirea însemna „să nu cer nimic”, corpul învață că nevoile sunt periculoase. Dacă pacea venea când „îi îngrijesc pe toți”, adultul devine hiper-responsabil.
b) Narațiuni familiale
„La noi, femeile se descurcă singure.” „Banii aduc necaz.” „Bărbații nu plâng.”
Propozițiile acestea devin filtre prin care creierul interpretează realitatea și ia decizii.
c) Loialități invizibile
Din iubire, copiii pot purta poverile strămoșilor: „iau eu vina”, „iau eu boala”, „nu voi fi mai fericită decât mama”. Este o iubire oarbă — tandră, dar costisitoare. Munca noastră o transformă în iubire matură: onorez ce a fost și aleg viața mea.
d) Corpul ca arhivă
Tensiuni cronice, reacții de îngheț/luptă/evitare, hipervigilență — nu sunt „defecte”, ci strategii de protecție învățate cândva. Vestea bună: corpul învață și altfel.
Semne că nu e „doar problema ta”, ci un cod generațional
- Repetiții: parteneri asemănători, același tip de conflict la job, prietenii care se rup la fel.
- Reacții disproporționate: o critică mică aprinde o avalanșă.
- Rușine sau vinovăție când îți merge bine; frica de „a trăda” familia dacă reușești.
- Simptome corporale care se reactivează în situații relaționale (deși medical totul pare „ok”).
- Povești nespuse în familia ta: pierderi, avorturi, migrație, faliment, excluderi, dependențe.
Dacă te regăsești, nu e ceva în neregulă cu tine. Doar atingi un nod al familiei tale.
O poveste mică (două viniete realiste)
Elena, 34: „Îmi promit că n-o să mai salvez pe nimeni, dar mereu ajung să duc totul.”
În genogramă apar trei generații de femei care „au ținut casa”. În constelație, Elena rostește: „Mamă, îți onorez puterea. Eu îmi iau viața mea. Ce e al tău rămâne la tine.” După 6 săptămâni, își negociază programul la muncă și începe să ceară ajutor fără rușine. Corpul se liniștește, somnul se adâncește.
Radu, 41: „Când ea plânge, mă blochez și devin rece. Apoi mă urăsc.”
În istoria familiei, bunicul a supraviețuit războiului „înghețând emoțiile”. Lucrăm somatic cu reflexul de îngheț și introducem ritualuri de reparare în cuplu. Radu spune astăzi: „Când te văd plângând, corpul meu se sperie. Am nevoie de 2 minute să respir, apoi rămân cu tine.”Relația devine un loc de practică, nu de vină.
Cum arată procesul de vindecare (pas cu pas)
Pasul 1 — Harta
Construim genograma (3 generații, evenimente-cheie, „propozițiile de familie”). Observăm simetriile, excluderile, locurile „neocupate”.
Pasul 2 — Siguranță în corp
Orice reordonare cere un sistem nervos reglat. Înveți micro-practici:
- respirație cu expirație prelungită (4–6);
- orientare în spațiu (numești 5 lucruri pe care le vezi, 4 auzi, 3 atingi…);
- „mâna pe inimă & abdomen” și o frază: „Acum sunt în siguranță.”
Pasul 3 — Așezare și reparație relațională
Prin Constelații Familiale sau dialoguri imaginale, punem în scenă dinamica: „unde stai tu, unde stau eu”, „ce nu s-a spus”, „ce ți-am luat fără să știu”.
Formule scurte (acte de poziționare, nu „magii”):
- „Mamă, iau viața de la tine așa cum a venit. Restul ți-l las, cu respect.”
- „Tată, te văd. Eu sunt copilul. Tu ești cel mare.”
- „Pe cei excluși îi vedem. Au loc în inimă și în poveste.”
Pasul 4 — Integrare în viața de zi cu zi
Vindecarea nu e un moment grandios, ci o serie de alegeri noi: ceri ajutor fără rușine, primești fără să „plătești”, spui „nu” fără să te abandonezi, lași bucuria să stea.
Exerciții practice (de făcut acasă, cu blândețe)
1) Scrisoarea cu dublă mișcare (10–15 min.)
Pe o foaie: „Dragă mamă/tată/bunico…” — mulțumești pentru ce ai primit (viața, munca, grija).
Apoi: „Ce este al tău rămâne la tine. Îți întorc, cu respect, rușinea/frica/vina.”
Nu trebuie trimisă. Gestul de a separa este vindecător.
2) Ritual mic al limitelor (2 min.)
Stai în picioare. Trasează în fața ta o linie imaginară. Spune rar:
„Aici se termină ce e al vostru. Aici începe ce e al meu.”
Respiră 4–6 de trei ori. Observă corpul.
3) Genograma emoțională de weekend
Desenează trei generații. Lângă fiecare nume, o emoție dominantă (ce știi sau bănuiești): teamă, curaj, furie, tristețe, bucurie. Privește harta ca pe un cer cu constelații. Unde e lumina? Unde e norul? Acolo e și munca, și darul.
4) Fraze de dez-loializare (șoptite, când simți nevoia)
- „Vă onorez pe toți. Eu aleg viața mea.”
- „Pot să fiu bine fără să vă trădez.”
- „Îmi iau locul de copil. Restul rămâne la cei mari.”
5) Reper de cuplu: 10 minute fără agendă
În fiecare seară (sau de 3 ori pe săptămână): 10 minute de prezență, fără telefoane, fără „soluții”. Două întrebări: „Cum e corpul tău azi?” și „Cu ce pot să-ți fiu aproape?” Relația devine teren de practică, nu de perfecțiune.
Ce se schimbă când „pui lucrurile la loc”
- Rușinea scade, demnitatea crește: „sunt mic(ă) în raport cu voi, părinții; sunt mare în raport cu copiii mei.”
- Relațiile se simplifică: ceri, oferi, refuzi, primești — fără calcule invizibile.
- Corp mai liniștit: somn mai adânc, nivel de energie stabil, reactivitate emoțională mai mică.
- Apar alegeri noi: job potrivit, iubire disponibilă, prietenii hrănitoare.
- Bucuria nu mai pare „trădare”; devine împlinirea liniei tale.
Întrebări frecvente (și clarificări etice)
„Înseamnă că părinții sunt de vină?” Nu. Fiecare a făcut cum a știut și cum a putut. Terapia transgenerațională nu judecă; așază.
„E doar despre suferință?” Nu. Căutăm și resursele moștenite: curajul bunicii, pragmatismul bunicului, umorul mamei. Când le onorăm, avem cu ce lucra.
„E o terapie magică?” Nu. E muncă blândă, relațională și somatică. Uneori continuă în paralel cu sprijin medical/psihiatric. Siguranța ta rămâne pe primul loc.
Când are sens să începi
- ai încercat „toate tehnicile”, dar te lovești de același zid;
- te sperie ideea de „a fi prea bine”;
- corpul îți vorbește prin anxietate, insomnie, tensiuni recurente;
- vrei să nu mai transmiți mai departe ce ți-a făcut ție greu.
Dacă te regăsești, e un semn bun: ai ajuns la rădăcină.
Poți porni singur(ă) cu exercițiile de mai sus. Iar dacă simți că nodul e prea mare pentru a-l ține singur(ă), sunt aici. În munca mea folosesc Constelații Familiale, lucru somatic blând și un cadru în care demnitatea ta rămâne intactă. Nu promit miracole; promit adevăr, ordine și spațiu pentru viață.
Dacă vrei să ducem conversația în profunzime, scrie-mi pe mail: [email protected] și îți trimit detaliile pentru următorul atelier online de constelații sau pentru o sesiune individuală. Locurile sunt puține tocmai pentru a păstra căldura și claritatea de care ai nevoie.
Cu respect pentru cei dinaintea noastră — și cu drag pentru viața ta de acum,
Mihaela 🌿
