„Sunt leneșă.”
„Sunt dezorganizată.”
„Nu sunt consecventă.”
„Sunt prea sensibilă.”
„Vorbesc prea mult.”
„Nu știu să-mi gestionez timpul.”
Pentru multe persoane, acestea nu sunt simple propoziții. Sunt concluzii despre propria identitate construite în ani.
Poate au început în copilărie.
- „Iar ți-ai uitat caietul?”
- „De ce nu ești atentă?”
- „Dacă ai fi mai organizată…”
- „Poți atunci când vrei. Problema este că nu vrei.”
Mai târziu, vocile celorlalți pot deveni propria voce interioară.
Și ajungi să nu mai spui „îmi este greu să mă organizez”, ci: „Eu sunt dezorganizată.”
Nu mai spui „îmi este greu să încep anumite sarcini”, ci: „Sunt leneșă.”
Diferența pare mică, dar psihologic este enormă.
În primul caz descrii o dificultate.
În al doilea, îți definești caracterul prin ea.
Pentru unele persoane, astfel de dificultăți pot apărea în contextul ADHD-ului.
Este important însă să precizăm de la început: faptul că te regăsești în exemplele de mai jos nu înseamnă automat că ai ADHD. Multe dintre ele pot apărea și în alte contexte, iar diagnosticul necesită o evaluare adecvată.
Cu această precizare făcută, merită să privim mai atent câteva experiențe frecvent asociate cu ADHD-ul la adulți.
1. „Sunt groaznică la gestionarea timpului”
Imaginează-ți că ai o programare la ora 15:00.
Este abia 10 dimineața.
Rațional, știi că ai cinci ore la dispoziție.
Ai putea lucra, face cumpărături, pune o mașină de spălat sau rezolva câteva emailuri.
Și totuși, programarea de la ora 15:00 pare că ocupă mental întreaga zi.
Te gândești permanent la ea.
Cât timp mai ai?
Când trebuie să începi să te pregătești?
Când trebuie să pleci?
Dacă te apuci de ceva și uiți de timp?
Pentru persoanele cu ADHD, gestionarea timpului poate fi dificilă din cauza modului în care funcțiile executive implicate în planificare, estimarea duratei și organizare sunt solicitate.
De aceea, sfaturi aparent simple precum „organizează-te mai bine” sau „pleacă mai devreme” nu ating întotdeauna problema reală.
2. „Sunt prea sensibilă”
Un mesaj pare puțin mai rece decât de obicei.
Cineva își schimbă tonul.
Primești o critică.
Ceilalți trec peste situație în câteva minute, dar tu continui să o analizezi.
„Am făcut ceva?”
„S-a supărat?”
„Am spus ceva greșit?”
Reglarea emoțională nu este un criteriu diagnostic central în același mod precum neatenția sau hiperactivitatea/impulsivitatea, dar dificultățile de reglare emoțională sunt raportate frecvent de persoane cu ADHD.
Important este să nu transformăm automat orice sensibilitate în ADHD.
Anxietatea, experiențele traumatice, stresul, depresia și alte dificultăți pot produce experiențe asemănătoare.
Tocmai de aceea contează contextul.
3. „Vorbesc prea mult”
Poate întrerupi oamenii.
Nu pentru că nu îi respecți.
Ci pentru că ideea apare și simți că, dacă nu o spui acum, o vei pierde.
Uneori termini propozițiile altcuiva.
Începi o poveste și faci trei paranteze până să ajungi la final.
Apoi observi reacția celuilalt și apare imediat autocritica:
„Iar am vorbit prea mult.”
Impulsivitatea asociată ADHD-ului se poate manifesta și în conversație. La unele persoane poate apărea tendința de a răspunde înainte ca interlocutorul să termine sau dificultatea de a aștepta momentul potrivit.
Dar după ani în care ai fost criticată pentru asta, comportamentul poate deveni ceva mult mai dureros:
„Sunt prea mult pentru ceilalți.”
Iar aceasta nu mai este doar o observație despre comportament. Devine o convingere despre propria valoare.
4. „Sunt iresponsabilă”
Uiți o programare.
Pierzi un document.
Uiți de un termen.
Cumperi ceva ce trebuie să duci cuiva și îl descoperi peste două luni într-un sertar.
Privit din exterior, poate părea nepăsare.
Dar uneori, în interior, realitatea este exact opusul.
Depui enorm de mult efort pentru a nu uita.
Liste.
Alarme.
Notițe.
Mesaje către tine însăți.
Lucruri lăsate intenționat lângă ușă.
Și totuși unele dispar parcă din minte în momentul în care nu le mai vezi.
Memoria de lucru și funcțiile executive sunt relevante aici. Nu este vorba pur și simplu despre cât de mult „îți pasă”.
5. „Sunt leneșă”
Aceasta poate fi una dintre cele mai dureroase etichete.
Pentru că uneori persoana nu stă pe canapea gândindu-se:
„Nu-mi pasă. Nu vreau să fac asta.”
Dimpotrivă.
Vrea.
Știe că trebuie.
Se gândește continuu la sarcină.
Simte vinovăție pentru că nu a început-o.
Poate chiar se ceartă mental:
„Ridică-te. Hai. Fă-o. Acum.”
Și totuși nu începe.
Inițierea sarcinilor este una dintre componentele funcționării executive care poate crea dificultăți persoanelor cu ADHD.
Asta nu înseamnă că orice procrastinare este ADHD.
Dar există o diferență importantă între lipsa dorinței de a face ceva și experiența de a vrea să faci ceva, dar de a întâmpina repetat dificultăți în transformarea intenției în acțiune.
6. „Sunt inconsecventă”
Luni poți muta munții.
Marți ești la fel de productivă.
Miercuri te uiți la lista de lucruri pe care trebuie să le faci și parcă nu mai știi de unde să începi.
Și asta devine frustrant tocmai pentru că știi de ce ești capabilă.
„Dacă am putut ieri, de ce nu pot astăzi?”
În ADHD, reglarea atenției, motivației și inițierii comportamentului poate fi dificilă.
Performanța unei persoane poate varia mult în funcție de interes, noutate, urgență, structură și context.
De aceea, faptul că o persoană poate funcționa extraordinar în anumite situații nu exclude automat dificultățile din altele.
7. „Ar trebui să pot face față”
Poate gestionezi excelent o criză.
Deadline la serviciu?
Rezolvi.
Cineva din familie are nevoie urgentă de tine?
Ești acolo.
Apare o situație complicată?
Dintr-odată mintea ta pare incredibil de clară.
Dar apoi ajungi acasă.
Ai de pus haine la spălat.
Trebuie să răspunzi la două emailuri.
Să faci o programare.
Să pregătești ceva pentru mâine.
Să plătești o factură.
Și creierul spune:
„Nu.”
Această contradicție poate fi greu de înțeles.
„Cum pot gestiona lucruri atât de complicate și să mă simt copleșită de unele atât de simple?”
Dar dificultatea unei sarcini nu este singurul lucru care influențează cât de ușor o putem începe și menține.
Nivelul de stimulare, interesul, recompensa, urgența și structura pot conta foarte mult.
Când dificultatea devine identitate
Aici este partea care mă interesează cel mai mult din perspectivă terapeutică.
Nu doar simptomele.
Ci povestea pe care ai construit-o despre tine din cauza lor.
Pentru că dacă ai uitat lucruri timp de 20 de ani, poate ai ajuns să spui: „Sunt iresponsabilă.”
Dacă ți-a fost greu să începi lucruri: „Sunt leneșă.”
Dacă emoțiile tale au fost intense: „Sunt dramatică.”
Dacă ai întrerupt: „Sunt enervantă.”
Dacă ai avut perioade foarte productive urmate de blocaje: „Nu sunt în stare să duc nimic până la capăt.”
Și uneori suferința nu mai vine doar din dificultatea inițială.
Vine și din rușinea construită în jurul ei.
ADHD-ul nu se diagnostichează pe Instagram
Este important să spunem foarte clar acest lucru.
Faptul că te-ai regăsit în toate cele șapte exemple nu reprezintă un diagnostic.
ADHD-ul este o tulburare de neurodezvoltare, iar evaluarea ține cont de un tablou mult mai larg: tiparele de neatenție și/sau hiperactivitate-impulsivitate, debutul simptomelor în copilărie, prezența lor în mai multe contexte, impactul asupra funcționării și alte posibile explicații.
Anxietatea, depresia, stresul cronic, problemele de somn, trauma și alte condiții pot produce dificultăți care se suprapun parțial.
De aceea, obiectivul nu ar trebui să fie să găsim cât mai repede o etichetă.
Ci să înțelegem corect ceea ce se întâmplă.
Poate întrebarea trebuie schimbată
Dacă ai trăit ani întregi întrebându-te: „Ce este în neregulă cu mine?”
poate există o întrebare mai utilă: „Ce se întâmplă cu mine?”
- Ce face dificilă această sarcină?
- Ce se întâmplă înainte să mă blochez?
- În ce contexte funcționez bine?
- În ce contexte mă pierd?
- Ce strategii am construit ca să compensez?
- Câtă energie consum pentru lucruri pe care ceilalți par să le facă automat?
- Și cât din felul în care mă văd astăzi vine din toate etichetele pe care le-am primit de-a lungul vieții?
- Înțelegerea nu înseamnă să ne scutim de responsabilitate.
Înseamnă să avem informațiile necesare pentru a găsi strategii potrivite.
Iar uneori înseamnă și să lucrăm cu anii de rușine, autocritică și sentimentul că „ar fi trebuit să pot”.
Poate că ai petrecut ani întregi încercând să devii mai disciplinată, mai organizată, mai puțin sensibilă, mai tăcută, mai consecventă.
Dar poate următorul pas nu este să te critici și mai tare.
Poate este să devii curioasă.
Ce încearcă toate aceste dificultăți să-mi spună despre felul în care funcționez?
Dacă te regăsești în aceste experiențe și simți că vrei să înțelegi mai profund ce se află în spatele lor, poți programa o ședință gratuită cu mine.
Vom privi nu doar comportamentele care te deranjează, ci și povestea pe care ai construit-o despre tine în jurul lor.
Pentru că uneori primul pas nu este să te forțezi să funcționezi „mai bine”.
Este să înțelegi de ce îți este atât de greu să funcționezi în anumite momente.
