„Petrecem o viață întreagă vindecându-ne din copilărie”, spunea un psiholog. Pentru unii, ideea de a se întoarce la rănile din trecut sună ca o amenințare. Pentru alții, ca o revelație. Dar ce-ar fi dacă nu e la fel de complicat și dureros precum am fost făcuți să credem?
De ce ne e frică să ne întoarcem spre copilăria noastră
Mulți dintre noi evită procesul de vindecare emoțională pentru că presupunem că:
- Vom fi nevoiți să retraim durerea trecutului;
- Vom da vina pe părinți și ne vom simți vinovați pentru asta;
- Va curge multă suferință, lacrimi, confruntări;
- E prea greu, prea complex, prea copleșitor.
Toate aceste temeri sunt firești, dar nu neapărat reale. În loc să privim vindecarea ca pe o rană deschisă care doare, am putea s-o vedem ca pe o reîngrijire blândă a unei părți din noi care a fost ignorată prea mult timp.
Ce înseamnă, de fapt, să te vindeci din copilărie
Vindecarea nu înseamnă să devii victima poveștii tale, ci autorul ei.
Iată ce poate să însemne vindecarea:
- Să reflectezi asupra semnificațiilor pe care le-ai dat unor evenimente din trecut;
- Să accepți că părinții tăi au fost oameni imperfecți, cu propriile lor răni;
- Să lași curiozitatea să te ghideze spre înțelegere, nu judecată;
- Să îmbrășișezi tensiunea dintre ce-ai fost și ce vrei să devii.
Vindecarea nu e un proces de a da vina, ci de a face lumină. E despre a recunoaște ce ai simțit când nu ai fost văzut, înteles sau iubit cum aveai nevoie. Nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a merge mai departe cu claritate și compasiune.
Ce se întâmplă când nu ne confruntăm cu trecutul
Ceea ce refuzi să privești te va conduce. Rănile ignorate nu dispar, ci se transformă în:
- Reacții disproporționate încărcate emoțional;
- Frică de abandon, respingere, eșec;
- Relații tensionate și dinamici de co-dependență;
- Perfecționism, anxietate, sindromul impostorului.
4 pași concreți spre vindecare
1. Observă ce declanșează reacțiile tale intense
Fiecare reacție excesivă e un ecou al trecutului. Data viitoare când simți că „explodezi” emoțional, întreabă-te: Ce parte din mine nu a fost văzută atunci când aveam nevoie?
2. Fii curios, nu critic
În loc să te judeci pentru felul în care te comporți, întreabă-te de ce ai avut nevoie să dezvolți acel mecanism. Poate perfecționismul era singura ta cale de a primi aprobare. Poate tăcerea era felul tău de a fi „în siguranță”.
3. Caută sprijin empatic
Terapia nu înlocuiește trecutul, dar oferă un spațiu sigur în care să-l reinterpretezi. Un terapeut empatic te poate ajuta să înțelegi povestea copilului tău interior și să aduci blândețe acolo unde a fost răceală.
4. Antrenează-ți „părintele interior”
Tu poți deveni azi adultul de care aveai nevoie când erai copil:
- Cel care te împinge să spui ce simți;
- Cel care te îmbrășișează când greșești;
- Cel care înțeleage fricile tale și nu le respinge.
Vindecarea copilului interior nu este o misiune imposibilă. E un proces pas cu pas, care cere răbdare, sinceritate și multă blândețe. Dar mai ales cere curaj: curajul de a te privi în oglindă și de a spune: „Merit să fiu întreg(ă).”
📅 Nu e prea târziu să înepi. Fiecare pas conștient e un act de iubire față de tine. Și față de cei pe care îmi dorești să-i iubești altfel.
Programează acum o ședință de terapie.
