În ultimii ani, în cabinetul meu au venit tot mai mulți oameni cu aceeași poveste spusă în variante diferite:
- „Am fost la toți doctorii, dar nimeni nu-mi găsește nimic.”
- „Trăiesc cu o oboseală permanentă, de parcă port greutatea a ceva ce nu înțeleg.”
- „Simt mereu o strângere în piept, deși nu sunt în pericol. E ca o frică moștenită.”
Aceste persoane nu au nevoie doar de un diagnostic clinic – ci de o poveste coerentă a suferinței lor. O poveste care leagă corpul de suflet, prezentul de trecut, și persoana de întregul ei arbore genealogic.
În calitate de psihoterapeut, am învățat că simptomele fizice pot fi uneori mesaje metaforice. Nu „invenții”, nu „psihosomatice” în sensul peiorativ, ci mecanisme de adaptare profund inteligente ale psihicului și corpului, atunci când nu există altă cale de exprimare.
🧬 1. Moștenim mai mult decât gene: moștenim povești nespuse
Studiile recente din neuroștiință și epigenetică (precum cele ale lui Rachel Yehuda sau Moshe Szyf) confirmă ceea ce terapeuții știau de zeci de ani: traumele nerezolvate se pot transmite transgenerațional, nu doar prin comportamente, ci și prin biologie.
📌 Când o bunică a trăit o pierdere bruscă și n-a avut voie să plângă, nepoata poate purta o tristețe difuză, fără să știe de ce.
📌 Când un bunic a fost deportat, nepotul poate avea un sentiment constant de „nu am voie să fiu în siguranță” – deși duce o viață stabilă.
În psihoterapie, acest fenomen se observă frecvent: persoane care trăiesc simptome sau emoții care nu par „ale lor”, ci par venite de undeva din adânc, dintr-un trecut necunoscut, dar resimțit visceral.
🧠 2. Cum apar bolile psihosomatice?
Boala este adesea un mod în care corpul „traduce” ceea ce psihicul nu poate conține. Nu ca o pedeapsă, ci ca o formă de adaptare.
Situații frecvente:
- Copiii care trăiesc în medii tensionate pot dezvolta dureri abdominale, astm, ticuri, probleme de piele – ca o expresie a stresului nedigerat.
- Adulții care au crescut în familii unde emoțiile erau reprimate, pot manifesta boli autoimune sau epuizare cronică, ca semn al unei lupte interioare continue.
📚 Gabor Maté, în cartea „Când corpul spune NU”, explică clar că „nu”-ul pe care nu-l rostim psihologic, îl rostește corpul. El asociază, de exemplu:
- scleroza multiplă cu nevoia compulsivă de a mulțumi pe toată lumea,
- artrita reumatoidă cu reprimarea furiei,
- cancerul cu o capacitate excesivă de a neglija sinele pentru a-i proteja pe ceilalți.
😞 3. Anxietatea și depresia ca ecou al dinamicii familiale
Nu întotdeauna anxietatea vine din prezent. De multe ori ea este trăită ca o umbră a trecutului familiei.
Am lucrat cu o femeie care se temea profund să fie abandonată. Nicio relație nu-i confirma acest risc, dar frica era acolo, viscerală. În terapie, a aflat că mama ei a fost crescută într-un orfelinat, după ce fusese părăsită de părinți. Trauma abandonului nu fusese niciodată procesată – doar transferată.
La fel și cu depresia:
- Când într-o familie a existat un doliu nespus, un secret rușinos sau o identitate respinsă, aceste goluri emoționale pot deveni surse de tristețe inexplicabilă pentru cei care vin mai târziu.
⚖️ 4. Somatizarea durerii unui strămoș: mit sau realitate?
Poate sună poetic, dar este cât se poate de real: corpul nostru simte ceea ce psihicul familiei noastre nu a putut procesa. E ca și cum purtăm în carne și oase o parte din suferința colectivă.
Exemple:
- Un copil care face crize de astm de fiecare dată când un părinte ridică tonul – și mai târziu aflăm că bunicul său a fost bătut sistematic în copilărie.
- O femeie care trăiește frica de a fi închisă, fără motiv rațional – și în constelație familială se descoperă un strămoș încarcerat pe nedrept.
📚 Mark Wolynn, în cartea sa „This Didn’t Start With You”, vorbește despre faptul că traumele moștenite se manifestă adesea sub formă de simptome inexplicabile, tulburări de anxietate, fobii sau comportamente repetitive.
🛠️ 5. Cum începem vindecarea? – 5 pași esențiali
🔸 1. Recunoaște ceea ce nu ai ales, dar porți
Primul pas e să pui întrebări:
- Ce tipare se repetă în familia mea?
- Ce boli sunt „tradiție” la noi?
- Cine a fost uitat, exclus sau condamnat?
- Care sunt emoțiile „interzise” în familia mea?
🔸 2. Spune cu voce tare: „Ce trăiesc eu, poate nu e doar al meu.”
Doar această frază poate schimba totul. Nu pentru a te victimiză, ci pentru a-ți oferi compasiune și spațiu interior.
🔸 3. Învață să simți – nu doar să gândești
Durerea emoțională se vindecă simțind-o în siguranță, nu raționalizând-o. Plânsul, tremuratul, suspinul, furia exprimată într-un spațiu conținut – toate sunt forme prin care corpul se eliberează.
🔸 4. Caută ghidare
Terapia psihodinamică, constelațiile familiale, EMDR, terapia corporală – sunt toate metode care ajută la desfacerea nodurilor invizibile dintre suferința personală și sistemul familial.
🔸 5. Creează un nou sens
Povestea ta nu se încheie cu boala sau trauma. Începe acolo. Poți transforma durerea moștenită într-un drum spre autenticitate și compasiune.
🧭 Vrei să explorezi? Îți las 3 exerciții simple de auto-descoperire:
- Linia vieții familiale
Desenează un arbore genealogic și notează:- Ce boli apar frecvent?
- Ce traume știute există?
- Cine a fost „uitat” sau respins?
- Dialog imaginar cu un strămoș
Scrie o scrisoare către o persoană din familie despre care știi puțin, dar simți că te influențează. Lasă-ți corpul să „vorbească” prin cuvintele tale. - Unde simt emoția în corp?
Când te simți anxios sau trist, întreabă-te:- Unde simt asta în corp?
- Ce formă are?
- Ce mi-ar spune dacă ar avea o voce?
Boala nu este o slăbiciune. Simptomul nu e dușmanul tău.
Corpul tău nu te trădează. El te iubește atât de mult încât poartă ceea ce tu nu mai poți.
Iar dacă ai ajuns până aici, poate e timpul să-l asculți cu blândețe.
Să-ți asculți corpul ca pe o scrisoare de dragoste din trecut, scrisă cu durere – dar trimisă pentru a te vindeca.
Dacă vrei să vindeci sau să înțelegi mai mult acest subiect, te invit să programezi o ședință de terapie.
